Fostul consilier al lui Sorin Oprescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul consilier al lui Sorin Oprescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Tribunalul București a decis condamnarea lui Solomon Wigler la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în formă continuată, dar și interzicerea mai multor drepturi, în dosarul în care fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu a fost judecat pentru că fi luat 204.000 de euro pentru intervenții în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale necesare construirii a trei supermarketuri.

Astfel, lui Wingler i-a fost interzis, pe durata executării pedepsei și cinci ani după executarea acesteia, dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și cel de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Instanța a dispus și confiscarea specială a 154.000 de euro de la Solomon Wigler, sumă obținută prin săvârșirea infracțiunii. De asemenea, magistrații au constatat că suma de 25.000 de euro a fost recuperată de la fostul consilier al lui Oprescu, cu ocazia organizarii prinderii în flagrant.

Totodată, instanța a decis să mențină măsura arestului la domiciliu în cazul lui Solomon Wigler.

Sentița Tribunalului București nu este definitivă, ci poate fi contestată cu apel.

Solomon Wigler a fost trimis în judecată în 26 iunie, fiind acuzat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de patru fapte de trafic de influență.

Potrivit procurorilor, în perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, Solomon Wigler, în calitate de consilier personal al primarului general al Capitalei, a pretins, în mai multe rânduri, 230.000 de euro și a primit, în mai multe tranșe, 179.000 de euro de la un o persoană (martor denunțător în cauză), promițând că va interveni la funcționari din aparatul administrativ al edilului și la consilieri din Consiliul General al Municipiului București, pentru inițierea și votarea unor proiecte de hotărâre care vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarketuri în București și acceptarea unei donații de către Primăria Capitalei.

După primirea celor 179.000 de euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective, Solomon Wigler a fost prins în flagrant, în 3 iunie, în timp ce primea alți 25.000 de euro, din diferența de 51.000 de euro de la suma pretinsă.

Procurorii DNA au arătat, în referatul prin care au cerut arestarea preventivă a lui Solomon Wigler, că acesta a fost înregistrat audio-video în timp ce cerea sau primea mită în biroul său de la etajul 14 al Primăriei Capitalei, el spunându-i la un moment dat unui om de afaceri: „Tu le-ai adus ceva? Tu ai adus ceva bani sau ceva?”.

În referatul procurorilor se face referire la mai multe sume de bani cerute de Wigler unui om de afaceri. Într-una dintre aceste situații, pentru a obține autorizația de construire a unui sens giratoriu pentru un supermarket situat la intersecția a două bulevarde, Solomon Wigler ar fi cerut să primească mita sub forma contravalorii unui contract de execuție a lucrării pentru realizarea soluției de trafic.

Într-un alt caz, consilierul suspendat al lui Sorin Oprescu ar fi cerut aceluiași om de afaceri 15.000 euro pentru a interveni pe lângă ceilalți consilieri, în așa fel încât să fie votată o hotărâre legată de donarea unui teren. Wigler ar fi cerut ca banii să îi fie virați în tranșe de 4.000 sau 5.000 de euro, prin virament din contul bancar al soției omului de afaceri în contul soției consilierului.

Solomon Wigler a fost arestat preventiv în 4 iunie, dar în 9 noiembie Tribunalul București a decis să fie plasat în arest la domiciliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
Ce a apărut la mormântul Andreei Morega, studenta ucisă de Mirel Dragomir. Ți se rupe...
Simona Halep s-a dus să mănânce la Gigi. Ce prețuri a găsit la restaurant
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Finlanda se pregăteşte pentru un război la scară largă cu Rusia: Trebuie să fim pregătiţi
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Se confiscă banii românilor. S-a dat lege pe 10 mai: Direct la pușcărie, indiferent de...
Pensia lui Isărescu s-a dublat. Venitul guvernatorului BNR, uriaș
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Femeile care vor să rămână însărcinate ar trebui să renunțe la vaping, arată un studiu